Candidaţii republicani şi democraţi, care se luptă pentru învestirea în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, au de trecut cel mai important test: cel al alegerilor preliminare din Texas, Ohio, Rhode Island şi Vermont. Este ultimul tango, scrie presa americană de astăzi.
Miza cea mare a alegerilor preliminare de astăzi este în tabăra democrată, unde diferenţa dintre Barack Obama şi Hillary Clinton este foarte mică, iar numărul de voturi pus acum în joc este decisiv. Obama are, în prezent, 1.385 delegaţi, fosta primă-doamnă 1.276 din totalul de 2.025 necesar, iar, în joc, astăzi, sunt 370 de delegaţi.
Campania
pentru alegerile de astăzi a fost extrem de dură în tabăra democraţilor. Barack Obama are de două ori mai multe apariţii televizate decât Hillary Clinton şi chiar i-a recomandat fostei prime-doamne să iasă din cursă dacă pierde la alegerile preliminare de astăzi.
În tabăra republicanilor situaţia este simplă: John McCain are, în prezent, 1.014 delegaţi, în timp ce contra-candidatul său, Mike Huckabee, a obţinut numai 257 de delegaţi din totalul de 1.191 necesar.
Vom afla mâine dimineaţă candidaţii care, în noiembrie, se vor înfrunta pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Nominalizările oficiale vor fi făcute, însă, în august şi septembrie, la convenţiile celor două partide.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu