Minciuna în falş şi adevărul mincinos

Vă mai amintiţi cine spunea asta, „minciună în falş”? Nimeni altul decât Nicolae Ceauşescu despre ce susţineau „judecătorii“ săi la Târgovişte. Este o expresie în strânsă legătură cu ce face în zilele noastre, câte ne-o mai lăsa el să trăim, Traian Băsescu.

Am râs cu toţii atunci, la auzul zicerii lui Ceauşescu, considerând-o încă o mostră de trogloditism verbal al Cârmaciului. Acum însă, gândind la rece, putem desco­peri un adevăr teribil în adâncul minciunii în falş. Care este contrariul lui „a minţi”? Mulţi vor răspunde fără să stea pe gânduri: a spune adevărul. Ceea ce este un fals. Minciuna ţine în primul rând de atitudinea mentală a vorbitorului, nu de categoriile de adevăr şi fals.

Logic, opusul adevărului este falsul, şi nu minciuna, iar opusul minciunii este sinceritatea.

Un om poate să comunice un neadevăr, un fals, dar să nu mintă, dacă el crede în acel fals – poate să fie prost, sau dezinformat, sau un fanatic care refuză realitatea. Dar este sincer, pentru că a minţi înseamnă a spune altceva decât ceea ce crezi că ştii. Invers, cine spune un adevăr nu înseamnă obligatoriu că este sincer, că nu minte. Dacă acel adevăr este comunicat cu scopul de a induce finalmente ascultătorilor o percepţie falsă, atunci el face parte din minciună.

Când zicea „minciună în falş”, Ceauşescu opera o perfectă distincţie „logică”: pe lângă faptul că spuneţi lucruri false, mai şi minţiţi. Băsescu minte şi când spune adevărul.

Până acum, referindu-mă la preşedintele României, am scris domnul sau dl. Băsescu. De vineri, 14 martie, mi-e mai greu s-o fac: e ziua în care Băsescu a desfiinţat funcţia de preşedinte al României. Vi-l puteţi imagina pe acest om stând de vorbă peste două săptămâni cu preşedintele SUA sau al Rusiei despre problemele politice şi militare ale planetei după ce a folosit spaţiul oficial al aeroportului Henri Coandă pentru a se încăiera cu nişte jurnalişti şi comici vestiţi ai ecranului? Vi-l puteţi imagina vorbind ziua la summitul NATO şi venind seara pe televizoarele mogulilor ca să-i mai zică una lui Florin Călinescu, aşa cum a promis? Un om care concepe astfel funcţia prezidenţială mai e preşedinte?

Spuneam „câte zile ne-o mai lăsa Băsescu să trăim”. Deoarece pe actorul comic Florin Călinescu l-a decedat deja. „Defunctul Călinescu” zice Băsescu rânjind din ochi. Şi Florin Călinescu nici măcar nu e ziarist, e un cunoscut actor de comedie. Scenetele cu adresă spre Cotroceni în care joacă acum se întâmplă să nu aibă nici măcar haz, dialogurile sunt destul de prost scrise, intriga e însăilată, comicul de situaţie căznit. Dar a spune „defunctul” despre un om viu, despre un actor român – şi mor actori români pe bandă rulantă – nu este altceva decât oglinda unui suflet infect. Al unui om care nu râde, doar rânjeşte şi hăhăie, al unui om care nu plânge, doar lăcrimează.