Reportaj BBC: gardul lui Putin din Usovo

Sunt împreună cu însoţitorul meu Sergiu în „elektricyka”, trenul electric care ne duce în afara Moscovei. Staţia terminus este satul Usovo, localitatea pe care am ales-o la întâmplare pentru a vedea cum se votează şi în altă parte decât la Moscova.

Afară e o vreme foarte proastă, un fel de ploaie amestecată cu lapoviţă şi e frig de nu-mi vine să părăsesc acest tren.

Cine a spus că de ziua alegerilor în Rusia va fi vreme prielnică pentru a merge la vot n-a fost proroc în ţara lui.

Am coborât la staţie şi am mers spre localitate, după ce am cerut îndrumarea unui miliţian la intersecţie.

El ne-a arătat cu bastonul spre un drum flancat de nişte case şi apoi pe stânga – de un zid lung şi înalt.

Localitatea părea obişnuită, cu case mai vechi

Localitatea părea obişnuită, cu case mai vechi. În orice caz, mult deosebită de „aşezările rurale ale bogaţilor”, cum mi s-a spus, unde mi-a atras atenţia brâul de magazine Ferrari, Gucci, Prada şi altele.

Aici e altceva, iar vremea proastă dezavantajează şi mai mult împrejurimile.

„Spuneţi-mi, - o întreb pe o doamnă – secţia de votare e departe?”.

„Mergeţi înainte, vedeţi gardul cela al lui Putin?”.

„De ce să fie al lui Putin?” – o întreb.

„Păi e reşedinţa lui Putin aici. Apoi faceţi dreapta şi ajungeţi la şcoală, acolo e secţia”, - ne spune doamna.

Trecem pe lângă zidul înalt, ne apropiem de secţia de votare şi ne prezentăm celor care asigură ordinea aici.

Vorbim cu preşedintele comisiei electorale, o doamnă care ne întâmpină cu o oarecare prudenţă.

O întreb cum de desfăşoară votarea şi-mi spune că „votarea se desfăşoară fără nici o problemă, poporul vine să voteze în mod activ, deoarece toţi înţeleg că trebuie să-şi îndeplinească datoria de cetăţean.”

Îi mulţumim şi ieşim din secţie, de fapt sediul unei şcoli mici, pentru a vorbi cu unii dintre puţinii alegători.

„Eu votez nu din motiv că este ales preşedintele, ci ca să fie ordine în ţară şi să ne fie mărită pensia”, - îmi spune unul dintre primii alegători sosiţi la secţia de votare.

Îl întreb dacă ştie deja cine va fi preşedinte.

„Da, i-au şi făcut publicitate
la televizor. Numai că ce privim noi la televizor e una, iar în realitate e cu totul altceva. Uite aici avem, de exemplu, un mic magazin. Sunt nişte preţuri inaccesibile pentru pensionari. Ce-şi permit să cumpere e doar pâinea...”

Cuprinşi de curiozitate mergem spre magazin să vedem preţurile.

Facem colţul pe un drum desfundat şi ... deziluzie – magazinul este închis, deşi trebuia să se deschidă cam vreo oră în urmă.

Numai că ce privim noi la televizor e una, iar în realitate e cu totul altceva. Uite aici avem, de exemplu, un mic magazin. Sunt nişte preţuri inaccesibile pentru pensionari. Ce-şi permit să cumpere e doar pâinea...

Un grup de bărbaţi cu aspect mai şifonat ne compătimesc şi ne sfătuie să mergem la bufet, unde ar fi bere.

Le mulţumim şi plecăm întrebându-ne dacă într-adevăr avem şi noi aspectul unor oameni care doresc o bere la o oră atât de matinală.

O întreb pe o doamnă mai în vârstă, care tocmai votase pe cine ar prefera în calitate de preşedinte – pe unul mai tânăr sau pe unul mai experimentat dintre candidaţi şi interlocutoarea mea oftează a pagubă.

„Dintre ăştia mai experimentaţi nu prea am ce alege. Poate Medvedev, poate el va face, dacă va face, ce a promis... În rest nu mai ştiu...”, - îmi spune doamna, grăbindu-se în direcţia satului.

Un bărbat îmi spune că a votat cu liderul comunist Ghenadi Ziuganov, deşi...

„Deznodământul alegerilor e ştiut, e prestabilit!” - îmi spune el. Îl întreb ce rost mai are să votezi în acest caz?

Deznodământul alegerilor e ştiut, e prestabilit!

„Pentru că trebuie!”- îmi răspunde.

Păi de ce trebuie, - repet întrebarea.

„- Dar ce, n-ar trebui să votăm deloc? – mă întreabă domnul la rândul său. – Ce să facem dacă au scos din buletine opţiunea „împotriva tuturora”? Să boicotăm alegerile? Nici aşa n-ar fi bine...”

Un bărbat mai tânăr îmi spune că după aceste alegeri starea de lucruri se va îmbunătăţi.

Îl întreb în ce sens şi el îmi răspunde: „în unul mare!”

O tănără îmi spune că a votat chiar dacă totul a fost stabilit dinainte în privinţa viitorului preşedinte şi chiar dacă nu crede că se va schimba ceva în bine.

De ce a mai votat?, o întreb.

„Trebuie să-mi îndeplinesc datoria cetăţenească", - îmi răspunde.

De ce mai votez? Păi dacă nu vin, va vota altul în locul meu. Eu, de exemplu, n-am fost niciodată la alegeri, acum sunt prima dată, dar oricum numele meu era bifat că am votat.


O doamnă-mi spune că şi ea este sigură că totul a fost decis dinainte în aceste alegeri.

„De ce mai votez? Păi dacă nu vin, va vota altul în locul meu. Eu, de exemplu, n-am fost niciodată la alegeri, acum sunt prima dată, dar oricum numele meu era bifat că am votat.”

Facem cale întoarsă, dar cu ghinion.

Însoţitorul meu are imprudenţa să facă o poză a drumului cu tot cu zidul lui Putin.

Imediat am fost reţinuţi de un grup de ofiţeri apăruţi brusc şi, după ce am fost ţinuţi câteva minute în vizorul unui Kalaşnikov de către un soldat, am fost rugaţi să aşteptăm într-o maşină.

„Rejimnâi obiect”, ne-a spus unul dintre ofiţeri, adică o instituţie cu regim special de securitate unde fotografiatul este strict interzis.

"De ce nu puneţi un semn de interdicţie, ca să ştie lumea”, l-am întrebat pe unul dintre ofiţeri?

„Nu credeţi că în acest mod am atrage şi mai mult atenţia asupra acestei instituţii?”, - mi-a răspuns el.

Verificările şi discuţiile au durat circa o oră, după care ne-au permis să ne căutăm de drum.

Am revenit apoi la Moscova, lăsând în urmă un sat în care locuitorii sunt –deseori - mai apropiaţi ca nimeni alţii de Preşedintele Putin.

Îi desparte doar un gard – gardul lui Putin, cum îl numesc localnicii.