Reduceri totale de 2,6 miliarde lei
Scopul: diminuarea deficitului bugetar cu 0,4%, până la 2,3%
Cele mai afectate: apărarea, agricultura, sănătatea
Guvernul a anunţat că va reduce bugetele la aproape toate ministerele, în special în apărare, agricultură şi sănătate. Suma totală rezultată din prima rectificare a bugetului de stat pe 2008 se ridică la aproximativ 2,6 miliarde lei (echivalentul a 787 milioane euro). Suma echivalentă în monedă europeană a cheltuielilor bugetare reduse a fost calculată pe baza cursului de schimb de 3,30 lei/euro estimat pentru acest an de Comisia Naţională de Prognoză, informează Mediafax. Exprimat în cifre, deficitul bugetului general consolidat va fi diminuat cu 0,4% din produsul
intern brut, de la 2,7% la 2,3% din PIB, prin rectificarea planificată. România a avut anul trecut un deficit de 2,4% din PIB, potrivit metodologiei româneşti, şi de 2,63% raportat la metodologia europeană. Pe lista instituţiilor ale căror cheltuieli vor fi reduse, inclusă deja în ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetului pe 2008, se află Ministerul Apărării (suma alocată va fi revizuită în scădere cu 800 milioane lei), Ministerul Agriculturii (un minus de 450 milioane lei), Ministerul Sănătăţii (-433,7 milioane lei), Ministerul Mediului (-190,6 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-100 milioane lei), Ministerul Educaţiei (-200 milioane lei). Prima rectificare a bugetului de stat pe 2008 a fost sugerată Guvernului de CE, dar şi de agenţiile de rating datorită climatului intern şi internaţional nefavorabil, încă din octombrie 2007 şi până în prezent. Recomandările analiştilor îndrumau în sensul adoptării unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de abordare mai prudentă a deficitului bugetar, considerat destul de ridicat în condiţiile unui mediu economic internaţional precar şi ale unui ritm de creştere economică mondială încetinit, precum şi prin necesitatea acoperirii din fonduri suplimentare a volumului mare al cheltuielilor efectuate de autorităţile locale din împrumuturi interne şi externe, precum şi din fondul de rulment.
"Lipsa unei rectificări bugetare ar conduce la un deficit bugetar majorat, ca urmare a volumului mare de cheltuieli făcute de autorităţile publice locale din împrumuturi interne şi externe, precum şi din fondul de rulment, şi care necesită identificarea fondurilor necesare acoperirii acestora, ca şi la riscul demarării formalităţilor pentru declanşarea procedurii de deficit excesiv de către Comisia Europeană, cu toate consecinţele ce decurg din acestea. Data
de 31 martie este termenul limită pentru adoptarea acelor măsuri legislative al căror impact poate fi luat în calcul în cadrul prognozei de primăvară a Comisiei, în funcţie de care se decide începerea sau nu a acestor formalităţi", au afirmat surse pentru Mediafax.
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat în urmă cu două săptămâni că "este imperios necesar" să fie redus deficitul bugetar de la 2,7 la cel puţin 2,3%. Acesta a declarat săptămâna trecută că a înaintat primului-ministru un proiect de rectificare prin care se operează o reducere a cheltuielilor bugetare cu 1,1 miliarde euro, ceea ce ar fi însemnat o diminuare a cheltuielilor cu 0,8% din PIB.
Rectificarea a cuprins mai multe ministere şi instituţii de stat
Reduceri de cheltuieli vor fi operate şi la Ministerul Dezvoltării (-65,7 milioane lei), Ministerul pentru IMM (-50,1 milioane lei), Ministerul Comunicaţiilor (-2,1 milioane lei), Ministerul Public (-9 milioane lei), Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (-100 milioane lei), Cancelaria premierului (-38 milioane lei), Secretariatul General al Guvernului (-20,3 milioane lei), Academia Română (-5,9 milioane lei), Institutul Cultural Român (-4,3 milioane lei), Societatea Română de Televiziune (-21 milioane lei), Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (-7,2 milioane lei), Consiliul Superior al Magistraturii (-3,1 milioane lei), Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Consiliul Concurenţei (câte un minus de un milion de lei).
Cheltuielile asigurate din credite externe vor fi de asemenea reduse cu 801,2 milioane lei, în special la Serviciul Român de Informaţii (-271,2 milioane lei), Ministerul Transporturilor (-141,9 milioane lei), Ministerul Educaţiei (-81,2 milioane lei), Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (- 76,1 milioane lei), Ministerul Dezvoltării (-59,2 milioane lei), Ministerul Mediului (-40 milioane lei). Ministerul Culturii (-32,4 milioane lei), Ministerul Justiţiei (-17,3 milioane lei).
Redirecţionarea fondurilor către bugetele locale
În schimb, cheltuielile bugetelor locale vor fi majorate cu 965,3 milioane lei, pentru a acoperi impactul determinat de cheltuielile efectuate de administraţia publică din împrumuturi interne şi externe, precum şi din fondul de rulment, iar cheltuielile bugetare ale Ministerului Economiei şi Finanţelor vor fi suplimentate cu 600 milioane lei, dintre care 500 milioane lei pentru Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului şi 100 milioane lei reprezentând transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat pentru stimularea realizării de investiţii şi acordarea de ajutoare de minimis.
Cheltuielile Consiliului Economic şi Social vor fi suplimentate cu aproximativ un milion de lei. Deficitul bugetului general consolidat va fi astfel diminuat cu 0,4 puncte procentuale, de la 2,7 la 2,3% din PIB.
"Ordonatorilor principali de credite li se va permite să efectueze virări de credite bugetare, pe parcursul întregului an bugetar, pentru plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006", au afirmat sursele citate. Suma de 1,7 miliarde lei alocată Ministerului Educaţiei pentru finanţarea de bază a instituţiilor de învăţământ superior de stat nu va putea fi majorată în cursul anului.
Ministerul Agriculturii va fi autorizat să efectueze redistribuiri în cadrul bugetului, prin suplimentarea cu suma de 26 milioane lei a despăgubirilor acordate producătorilor agricoli pentru culturile însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului trecut, şi diminuarea cu aceeaşi sumă a fondurilor pentru sprijinirea producătorilor agricoli.
Ordonanţa de Urgenţă privind rectificarea bugetară va mai stabili că din bugetul Ministerului Transporturilor pe 2008 pot fi plătite lucrările executate anul trecut pentru mentenanţa materialului rulant şi feroviar utilizat la transportul
cu metroul (117 milioane lei) şi subvenţia aferentă pachetului minim social în transportul feroviar pe luna decembrie 2007 (692.000 lei).
Administraţia Prezidenţială, Curtea Constituţională, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Ministerul Afacerilor Externe vor fi autorizate să efectueze redistribuiri de credite bugetare, de la capitolul "Bunuri şi servicii
", în vederea asigurării necesarului de fonduri la capitolul "Deplasări, detaşări, transferări".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu