Pariuri de criză

Economia nu evoluează în salturi şi dacă o strângi în pumn e ca plastilina, îţi iese printre degete. De aceea niciodată nu am crezut în prognoze ce ne indicau pe termen scurt colapsul, considerându-le simple pariuri de criză.

În discursul său de după prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei, guvernatorul BNR a reiterat ideea personală potrivit căreia nu este deloc exclus ca economia românească să nu intre totuşi în recesiune la nivelul întregului an. Anterior citeam o ştire potrivit căreia la banca centrală se pun chiar pariuri, bănuiesc, la nivel academic, între pesimişti şi optimişti în ce priveşte evoluţia PIB din 2009. Faptul că la un aşa înalt nivel nu se dau prea mulţi bani pe prognozele FMI, preluate prompt de instituţia autohtonă de prognoză şi de Comisia Europeană, nu mi se pare, în sine, blamabil. Nu pentru că, de pildă, miercuri, organismul
financiar internaţional a trebuit să retragă de pe site nişte indicatori macroeconomici cu valori grosolan greşite, ci din alte motive
! Niciodată nu am crezut în prognoze ce ne indicau pe termen scurt, la nivel macroeconomic, ba colapsul, ba dezvoltarea explozivă.

De fiecare dată
acestea mi-au adus aminte de o zicere a unui profesor de la ASE ce obişnuia să spună că economia nu evoluează în salturi.

Mi-e greu de aceea să cred într-o contracţie atât de mare a economiei româneşti, de la creştere de 8% în 2008 la recesiune de minus 4% în anul următor, deşi efectele crizei se fac simţite. Mai mult, sunt convins că, în rapoartele dezastruoase de care a avut parte România, s-au împletit disproporţionat pesimismul indus de criza mondială şi intenţia de a specula vulnerabilităţile statului cu ochii pe rezerva BNR. Din acest punct de vedere, marele merit al acordului încheiat cu FMI care a umplut vistieria băncii centrale îmi pare a fi zădărnicirea atacurilor speculative asupra cursului de schimb, faţă de care atât economia, cât şi populaţia sunt deosebit de sensibile. Stabilitatea promisă a cursului este esenţială atât pentru ca BNR să reuşească odată să nu mai rămână repetentă la ţintirea inflaţiei, cât şi pentru liniştea relativă a debitorilor în valută.

P.S. Un amic este întristat de speranţa revenirii economiei în 2009. “Vreau să ajungă un apartament
la 15.000 de euro
, dacă apar prognoze d-astea, iar o iau ăştia de la cap cu preţurile aberante”, îmi explică el. Eu unul nu cred. Meritele crizei rămân. A spart multe bule speculative, a demontat iluzii periculoase, a demascat minciunile politicienilor, a mai adus românii cu picioarele pe pământ, l-a făcut pe Traian Băsescu să spună că a greşit...