duminică, 9 august 2009

Bursa trece pe verde, cu creşteri de peste 2% pe toţi indicii, în ciuda ieftinirii titlurilor Petrom

Bursa de Valori Bucureşti revine spectaculos pe verde, cu creşteri de peste 2% pe toţi indicii după primele minute de tranzacţionare de vineri, SIF-urile avansând cel mai spectaculos, cu 3,2% în medie, în ton cu evoluţia marior pieţe europene..

Acţiunile SIF Oltenia şi Petrom erau printre puţinele perdante din piaţă, după primele minute, înregistrând deprecieri de 1,5%, respectiv 1,44%.

După prima jumătate de oră de tranzacţionare, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti era de aproape 9 milioane lei (2,17 milioane euro
), cu o treime peste cea consemnată la începutul şedinţei precedente, de 6,65 milioane lei (1,6 milioane euro).

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 2,42%, până la 3.376,63 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, urca cu 1,94%, până la 2.164,99 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare
(SIF), câştiga 3,23%, până la 20.027,94 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 2%, ajungând la 6.834,44 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 2,55%, până la 345,41 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 2,05%, până la 488,15 puncte.

Pe pieţele americane, indicele Dow Jones a închis şedinţa de joi în scădere cu 1,20%, până la 8.409,85 puncte, indicele Nasdaq a coborât cu 2,44%, la 1.716,24 puncte, iar indicele Standard & Poor’s 500 a pierdut 1,32%, la 907,39 puncte.

În schimb, marie burse europene au deschis ultima şedinţă a săptămânii în urcare, în contextul în care moralul investitorilor a fost sprijinit de rezultatele testelor de stres din SUA.

Pe piaţa românească, acţiunile SIF Oltenia (SIF5) - cele mai lichide din piaţă, cu un rulaj de 3,11 milioane lei - au suferit o corecţie a preţului de 1,5%, până la 0,985 lei, ca urmare a trecerii datei
de înregistrare pentru identificarea acţionarilor care vor primi dividende din profitul pe anul trecut.

Pe aceaşi segment, acţiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au scumpit cu 4,12%, la 0,505 lei, pe un rulaj de 575.800 lei, după ce, în această dimineaţă, societatea a anunţat pentru primul trimestru un profit net de 4 milioane lei, de trei ori mai mic faţă de cel obţinut în aceeaşi perioadă din 2008.

Titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1) au câştigat cu 3,92%, până la cotaţia de 1,06 lei, iar titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu 4,71%, până la 0,89 lei. Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) s-au apreciat cu 3,73%, la 0,6950 lei.

La nivelul sectorului energetic, titlurile Petrom au recuperat din deprecierea din debutu şedinţei, afişând o scădere a preţului cu 1,44% după primele schimburi, la 0,206 lei, pe un rulaj de 519.500 lei. Compania
şi-a publicat în această dimineaţă rezultatele financiare trimestriale, afişând o scădere cu 48% a profitului net în primele trei luni, la 506 milioane lei.

Niciun comentariu: