avilionul 13 de la Romexpo a găzduit, vineri după-amiază, lansarea, în Capitală, a candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare. Într-o atmosferă zgomotoasă, întreţinută permanent de cei peste 1.500 de membri ai organizaţiei Bucureşti a partidului, chemaţi la eveniment, au fost prezentaţi social-democraţii înscrişi în cursa pentru Parlamentul European. Alături de candidaţi a fost anunţat şi sloganul filialei: „Ne pasă de România! Importanţi sunteţi voi! Geoană preşedinte!”. Toate discursurile liderilor prezenţi s-au referit însă mai mult la candidatura lui Mircea Geoană la preşedinţia ţării decât la euroscrutinul din 7 iunie şi la nevoia ca acesta să-l învingă pe Traian Băsescu în alegeri. Agitaţia din sală, unde aproape fiecare pesedist avea câte un steag roşu în mână, nu a părut totuşi a corespunde numărului sărac de membri ai conducerii partidului veniţi la eveniment. De la centru s-au aflat pe scenă doar liderul PSD, Mircea Geoană, preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, vicepreşedintele Rodica Nassar şi preşedintele organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, care a fost şi amfitrionul lansării. Niciun ministru al partidului nu a participat la acţiunea de vineri după-amiază şi nici preşedintele de onoare, Ion Iliescu.
De la tribună, liderul PSD a preferat să vorbească mulţimii entuziaste despre propria candidatură la şefia statului: „Adevărata schimbare în 2009 este întreruperea regimului de dreapta al lui Traian Băsescu. Acest an, atât de important pentru noi, trebuie să reprezinte şi sfârşitul regimului Băsescu. Adevărata schimbare din 2009 va fi câştigarea alegerilor prezidenţiale”. Geoană a mai spus că românii nu trebuie să-i mai lase la putere pe cei de dreapta acum, în timpul
crizei, pentru că nu au fost în stare să conducă România „pe vreme bună”. Invitat chiar de Mircea Geoană să ia cuvântul, Adrian Năstase a făcut apel la unitatea social-democraţilor: „Avem nevoie să fim uniţi, să lăsăm deoparte supărările, nemulţimirile, avem nevoie să câştigăm aceste două bătălii importante. Românii se întreabă după 5 ani ce blestem a căzut pe capul lor că-l au pe Băsescu preşedinte în aceşti ani de cumpănă”. Tot despre şeful statului a vorbit şi Marian Vanghelie: „Aici şi acum trebuie să spunem: începem schimbarea lui Traian Băsescu! Oamenii nu mai au răbdare. Avem nevoie să-i spunem lui Traian Băsescu: «Gata! Gata!» Începe schimbarea acum. Ajunge 5 ani de minciuni! Ajunge 5 ani de justiţie le televizor! Ajunge 5 ani de scandal şi de circ! Ajunge!”. După care, în uralele celor prezenţi, Vanghelie a tras şi o concluzie: “Este un pas important aceste alegeri europene".
Actriţa Corina Dănilă s-a înscris în PSD
Lansarea, în Capitală, a candidaţilor social-democraţi a avut parte şi de prezenţa unei vedete TV şi actriţe. Corina Dănilă s-a aflat pe scenă alături de membrii PSD, Marian Vanghelie anunţând, la un moment dat, că aceasta s-a înscris în partid. „Ca actriţă am purtat măşti, am interpretat roluri. Azi mă prezint aşa cum sunt: Corina Dănilă. PSD poate face numai bine pentru România. Cred că preşedintele PSD, Mircea Geoană, este acel preşedinte pentru România care să ne înveţe demnitatea de a fi român. Cred în PSD”, a spus actriţa, într-un scurt discurs.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu