miercuri, 23 septembrie 2009
Romania va opri vaccinarea antipesta la porcine
Ministerul Agriculturii intentioneaza ca pana in luna august sa opreasca vaccinarea antipesta la porci. In acest moment, doar in 12 judete se aplica vaccinarea in viu ca mijloc de combatere a acestei boli mortale la porci, dar despre care autoritatile spun ca nu este transmisibila la om. Desi vaccinarea este un remediu traditional aplicat de ani de zile (inainte de '89, medici veterinari au facut chiar puscarie pentru aparitia unor forme de pesta), acesta nu este acceptat in Uniunea Europeana, unde se considera ca serul afecteaza calitatea carnii. Potrivit subsecretarului de stat in Ministerul Agriculturii Liviu Harbuz, in tara au fost semnalate de la inceputul anului 42 focare de infectie cu pesta. Paradoxal, pesta a aparut si in judetele unde se aplica vaccinarea, precum Giurgiu si Braila, pe de o parte, prin infestarea de la porcii mistreti (pentru acestia s-a trecut la vaccinarea orala), iar pe de alta parte, din neglijenta medicilor veterinari. "Tratamentul" pentru pesta, singurul de altfel, este sacrificarea animalului bolnav. Anul trecut, ministerul a acordat despagubiri totale de circa 18 miliarde proprietarilor care au sesizat cazurile de imbolnavire. Liviu Harbuz spune ca, pana in 2005, pesta porcina va fi evitata, pana atunci estimandu-se ca numarul porcilor afectati nu va depasi 500 de mii (cazul pesimist - peste un milion). In orice caz, la 1 ianuarie 2006 Romania trebuie sa raporteze la UE eradicarea acestei boli. Aceasta va insemna in primul rand imbunatatirea conditiilor de igiena pentru cresterea porcilor si introducerea sistemului de identificare pentru controlul traficului cu animale. Tari precum Polonia si Ungaria au oprit deja vaccinarea antipesta, dar in vestul Romaniei se inregistreaza cazuri in care fermierii unguri vin sa cumpere vaccin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu